Încă un deces în 2020, cauzat de un șofer beat! Pasagerul din Honda s-a stins din viață…

518

După cinci zile timp în care s-a aflat în comă, pasagerul în vârstă de 20 de ani a decedat. Șoferul vinovat de accident, care în acea zi era în stare de ebrietate a fost eliberat din izolator.

Săptămâna trecută scriam despre un accident cu o Honda Accord, la intersecția străzii Vasile Alecsandri și strada Lacului. Pe atunci se știa că unul din tineri, în vârstă de 20 de ani este în stare gravă, fiind transportat de urgență la spital. Cu regret, medicii au constatat decesul.

Conducătorul auto, a pierdut controlul mașinii și s-a izbit într-un copac. Testat alcooscopic, șoferul s-a dovedit a fi în stare de ebrietate, având o concentrație de 0.85 mg/litru în aerul expirat. Fusese reținut pentru 72 de ore în izolator, după care a fost eliberat și plasat în arest la domiciliu, așteptând judecata.

Dosarul se află în gestiunea procuraturii Municipiului Chișinău. Amintim că accidentul a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie.

NICIUN COMENTARIU