Cât de tare nu am iubi maşinile cu motoare convenţionale, trebuie să înţelegem că trăim în era tehnologiilor unde au de câştigat doar automobilele electrice. Principalul motiv pentru care EV-urile încă nu au împăienjenit marile oraşe, este autonomia scăzută şi lipsa staţiilor de alimentare.

Ari Nyyssosesta, un taximetrist din Finlanda vine să ne spună contrariul şi susţine că maşinile electrice au şansa să lucreze chiar şi în taxi. În sfera de servicii unde se parcurg mii de kilometri distanţă şi este nevoie de o autonomie destul de mare, Ari foloseşte un Tesla Model S care, spune el, are deja 400.000 km la bord.

Vehiculul care a fost folosit timp de trei ani pe post de taxi, a avut foarte puţine probleme de ordin tehnic, susţine proprietarul. Totuşi o intervenţie serioasă a avut loc, iar cum mulţi probail au presupus, este vorba anume de baterie. Nyyssosesta evită să ne spună însă, ce defecţiuni a avut bateria, din motive necunoscute.

Autonomia unui Tesla Model S este de circa 400 km, iar pentru a acoperi distanţa de 400.000 de km a fost nevoie de aproximativ 1.000 de cicluri de alimentare, susţine Juha Pyrhönen, profesor al Universităţii Tehnice din Finlanda. Tot el ne spune că aceste cifre sunt destul de mici, luând în considerare că cele mai noi tehnologii ne oferă un număr de chiar şi 15.000 cicluri alimentare, cifră ce pentru motoarele electrice ar însemna un parcurs aproximat la 10.000.000 km.

Amintim că Tesla oferă o garanţie de opt ani pentru motoarele şi bateriile sale, indiferent de cifra kilometrilor parcurşi.

NICIUN COMENTARIU