La scurt timp după ce ProTV a scris despre un accident cu victime și implicarea unei mașini de la INP, iată că a apărut și varianta oficială cu explicația accidentului.

”O persoană a decedat și alta a fost traumată ca urmare a unui grav accident de circulație, scrie serviciul de presă al Politia Republicii Moldova”.

Și iată continuarea comunicatului:
La data de 14 iulie, ora 23.16, prin intermediul numărului unic 112, Inspectoratul de poliție Comrat a fost sesizat de o persoană precum că în satul Svetlîi, raionul Comrat se deplasează cu viteză excesivă cinci motociclete, iar conducătorii acestora lovesc cu pumnii în automobile.

Imediat la faţa locului s-a deplasat un echipaj al poliție. Astfel, un polițist de la IP Comrat, aflându-se în grupa operativă, deplasându-se în direcţia sud, cu mașină de model „Dacia Duster”, cu girofarul pornit, a ciocnit lateral cu partea din stânga faţă a automobilului de serviciu, motocicleta de model „Yamaha”, condusă de un bărbat de 33 de ani, locuitor al raionului Cahul, care se deplasa în întâmpinare cu viteză excesivă. Apoi motocicleta de model „Honda”, condusă de un tânăr de 28 de ani, s-a ciocnit cu automobilul Dacia, care staționa pe carosabil.

În urma accidentului rutier, conducatorul motocicletei Honda a decedat la Spitalul raional Comrat, iar al motocicletei Yamaha a fost transportat la spital. Pe cazul dat a fost inițiată urmărirea penală, iar Procuratura raionului Comrat urmează să investigheze toate circumstanțele producerii accidentului.

Menționăm, motocicliștii dispun de permise de conducere cu categoria (A), fiind verificaţi alcoolscopic, s-a constatat că niciunul din ei nu se afla in stare de ebrietate alcoolică.

Între timp am aflat că unii motocicliști și-au anunțat întâlnirea într-un amplu protest. De menționat că ce am publicat este versiunea autorităților, fără mărturiile altor motocicliști împlicați în acest accident.

Mai jos sunt și câteva comentarii ale internauților:
”Girofarul la pornit in ultima clipa cind o intrant pe contrasens. Si a intrat pe toata banda, ceilalti motociclisti ca sa evite impactul sau dat cit mai pe dreapta sunt urme de frina la 20cm de la capatul carosabilului. Agresivi in trafic nu erau cum se spune. Sunt si martori care pot confirma.”

”Sa vedem rezultatele, va fi mare problema, motocicliștii deja se strang pentru protest si eu sunt unul dintre ei”

NICIUN COMENTARIU