Poţi cumpăra multe maşini spectaculoase cu 40.000 de euro, de la SUV la modele vechi într-o stare ideală, ba chiar şi modele premium în versiunea standard sau la mâna a doua. Te poţi mulţumii cu o mașină sau, poţi cumpăra noua ladă pentru şampanie a celor de la Rolls-Royce!

Aceasta costă peste 40.000 de euro şi este cel mai exclusivist mod din lume de a transporta o sticlă de şampanie între două puncte.

Construită din aluminiu şi fibră de carbon, dar acoperită cu piele şi lemn, accesoriul Rolls-Royce conţine un set de şampanie pentru patru persoane. O apăsare de buton şi capacul se deschide, iar imediat ies la iveală paharele speciale, aşezate încât să aducă aminte de un motor V12, precum şi sticla preferată de şampanie a proprietarului, răcită de o serie de ventilatoare speciale.

Aceasta oferă şi modul perfect de a depozita şi servi caviar.

Dispozitivul este fără îndoială un produs de calitate superioară, însă preţul este doar pe măsura clienţilor de Rolls-Royce.

NICIUN COMENTARIU