(DOC) Un jurist din capitală susține că, camerele cu radar sunt ilegale, iar amenzile venite prin scrisori sunt o ESCROCHERIE!

26264

Juristul Anatol Dovgan, a publicat recent pe pagina sa de Facebook un comunicat ce ar putea da peste cap sistemul de supraveghere a traficului, organizat de autorități. Este vorba despre radarele care fixează încălcările regulilor de circulație, iar amenzile sunt trimise la adresa șoferilor prin scrisori.

Dovgan insistă că camerele cu radar din capitală, dar și de pe teritoriul țării nu sunt legale, deoarece contravin legii în vigoare. Astfel, juristul a publicat un text în care explică punctul său de vedere și indică chiar și un șir de argumente și dovezi.

Text tradus din postarea originală în limba rusă: ” Joi, la sediul Inspectoratului de Patrulare de pe str. Doina 102, a avut loc ședința cu participarea lui Valentin Gorceac, Ion Nicoară și Iurie Harti. Am prezentat actele originale pentru toate tipurile de radare și sisteme video utilizate în Moldova, care au fost eliberate firmelor private, cu excepția camerelor chinezești „CSR IK”, pe care MAI l-a primit drept grant. Amintesc că, potrivit Hotărârii Guvernului № 1139 din anul 2003, doar poliția are dreptul să utilizeze mijloace speciale de colectare a probelor și documentarea infracțiunilor, doar cu ajutorul mijloacelor care se află în proprietatea poliției și cu care aceasta este echipată.

Cu toate acestea, cei de la INP nu au găsit nici un certificat și nici un act care să confirme dreptul lor de utilizare. În plus, nu a fost găsit nici actul secret prin care poliția a primit interdicția de a fi echipată cu mijloace tehnice speciale, acestea fiind gestionate de companii private. Vă reamintesc că mijloacele speciale de măsurare servesc la măsurarea vitezei de deplasare a vehiculelor, totuși, aceasta este doar o publicitate a fabricilor de producție, că aceste mijloace (radare și sisteme video) măsoară viteza. Circumstanțele de mai sus nu au fost confirmate de nici o expertiză internațională, totodată nu există o expertiză efectuată de Centrul Național de Expertize Judiciare, care ar indica faptul că radarele sunt dispozitive de măsurare a vitezei.

Toate radarele din lume lucrează conform efectului Doppler. Adică, toate radarele din lume sunt măsurători ale proprii frecvențe radio, inclusiv măsurarea diferenței dintre frecvențe. Vă dezvălui un secret!!! Dacă luăm ca bază faptul că radarele produc o măsurare a vitezei asupra efectului Doppler, atunci singura dovadă legitimă din lume va fi incontestabilă dacă: – poliția va oferi un material video în care sunt arătate undele radio și frecvența acestora și neapărat, că undele radio s-au reflectat anume de la mașina dumneavoastră, însă!!! Încă nu a fost inventat un astfel de material video. Prin urmare, totul este o fraudă și o înșelăciune (ESCROCHERIE prin Înșelăciune). Poliția mi-a cerut să le dau o săptămână pentru a căuta certificate pentru radare și sisteme video. Vă reamintesc că, cu două zile mai devreme ne-am întîlnit deja la Inspectorat și ei s-au angajat să prezinte documentele la momentul ședinței, dar, din păcate nu au fost prezentate.”

ДРУЗЬЯ!!!ПОЗДРАВЛЯЮВчера, 13.02.2020, состоялось заседание в Национальном Инспекторате Патрулирования с моим участием…

Опубликовано Анатолием Довганем Четверг, 13 февраля 2020 г.

NICIUN COMENTARIU