Opt autoturisme înmatriculate în străinătate, dar cu termenul de aflare pe teritoriul țării depășit, au fost depistate și reținute în cadrul unei ample operațiuni, desfășurată de către echipele mobile ale Serviciului Vamal, în comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare. Conducătorii auto au fost amendați și obligați să-și scoată vehiculele din țară.

Operațiunea a avut loc în perioada 16-18 martie curent, având la bază un Plan de acțiuni interinstituțional.

În acest context, se menționează că, conform prevederilor legale, termenul maxim de aflare pe teritoriul țării noastre a unui vehicul cu numere străine constituie 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive.

Pe un termen mai mare de 180 de zile se pot afla doar autoturismele introduse în țară de către persoanele fizice domiciliate în străinătate şi care deţin permis de conducere în ţara în care îşi au domiciliul. Totuși, după expirarea acestui termen, conducătorii respectivelor autoturisme trebuie să  achite vinieta de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul ţării noastre, dar care să nu depășească 3 ani de la data plasării acestuia în regim de admitere temporară.

Încălcarea respectivelor termene atrage după sine o amendă de până la 4 500 de lei, concomitent cu obligativitatea scoaterii din țară a autovehiculului. Iar în cazul în care acesta a fost depistat în interiorul țării, posesorul suportă și cheltuielile de escortare care constituie 0,15 euro/km.

Doar în primele două luni ale anului 2019, au fost înregistrate 859 de sesizări privind încălcarea termenului maxim admis, iar numărul total al autoturismelor vizate este și mai mare.

Totodată, în situația în care vehiculul nu a fost scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit, iar acesta nu mai există (a fost distrus sau vândut la piese, fapt confirmat prin documente justificative), organul vamal va încasa –  pentru mijloacele de transport ce se încadrează în termenul admisibil de exploatare – drepturile de import. Iar în cazul în care acestea sunt prohibite, va percepe contravaloarea lor conform legislației în vigoare.

În același timp, persoanele fizice rezidente şi cele nerezidente care nu au scos mijloacele de transport admise temporar, nu au dreptul să introducă pe teritoriul Republicii Moldova alte mijloace de transport.

De asemenea, Serviciul Vamal reiterează atenționarea în adresa cetățenilor de a nu accepta trecerea hotarului la volanul mașinii unei alte persoane. Asta deoarece, aceștia riscă să devină victimele unei scheme de fraudare puse în aplicare de unele persoane, care au deja introduse în țară autoturisme cu numere străine.

Atenționarea este făcută în contextul sporirii numărului de plângeri primite din partea cetățenilor nerezidenți, cu precădere români, care au devenit pasibili de răspundere contravențională și materială pentru mașinile cu numere de înmatriculare străine, introduse în Republica Moldova la solicitarea altor persoane.

Prin urmare, cetățenii care acceptă să introducă în țara noastră, în baza unei procuri, mașini care aparțin, în realitate, altor persoane, riscă să fie sancționați cu amenzi de până la 4 500 de lei sau chiar să achite contravaloarea acestora, în cazul în care vehiculul a fost dezasamblat. Totodată, aceștia nu mai pot intra cu o altă mașină, pe motiv că figurează deja una pe numele lor.

Serviciul Vamal îndeamnă posesorii autoturismelor înmatriculate în străinătate să se conformeze prevederilor legale și să nu admită încălcări ale termenelor stabilite de legislație.

NICIUN COMENTARIU