Următoarele două săptămâni transportul public din Chișinău și Bălți va fi gratuit!

135

Premierul Ion Chicu, în urma Comisiei Situații Excepționale, a declarat că în n următoarele două săptămâni transportul public din orașele Chișinău și Bălți va fi gratuit. Potrivit oficialului,  măsura se întâmplă în contextul necesității protejării taxatorilor de pericolul de infecție cu COVID-19. 

Pentru municipiul Chișinău și  municipiul Bălți pentru următoarele 2 săptămâni transportul public va funcționa fără prezența taxatorilor în interior. Asta înseamnă că întreprinderile prestatoare de servicii le vor presta gratuit. Facem acest lucru pentru a limita contactul taxatorilor cu călătorii”, a spus Chicu.

Mai mult, premierul a precizat că stațiile de așteptare vor fi monitorizate constant de oamenii legii:

În stații de pasageri vor fi oamenii legii pentru a asigura respectarea cerințelor instituite de comisie, adică transportarea pasagerilor exclusiv pe scaune”.

Amintim că, din data de 23 martie transportul public în capitală are un nou program de activitate.  Astfel, troleibuzele și autobuzele circulă dimineața, între orele 5:30 -10:00, precum și după amiază, 16:00 – 20:00. În restul orelor tranportul va fi sistat. 

NICIUN COMENTARIU