(VIDEO) Mai pornește oare motorul unei Dacia Logan după o pauză de cinci ani? Răspunsul l-au aflat bloggerii români

254

Dacia Logan a deveni un automobil al poporului în Republica Moldova. Asta grație prețului accesibil chiar și a unităților noi, motorului relativ fiabil, dar și a pieselor ieftine.

Însă v-ați întrebat vreodată dacă ar funcționa un Logan după ce a stat nemișcat timp de cinic ani, timp în care nu a fost niciodată pornit motorul? Răpunsul la această întrebare vine de la bloggerul român Miclea Costin.

Tânărul a publicat recent pe canalul său de YouTube un material video în care încearcă să resusciteze un Logan abandonat acum cinci ani, cu pragurile și aripile pline de rugină, rezervorul gol și bateria descărcată.

După ce a schimbat bateria și a turnat benzină în rezervor, Costin a băgat cheia în contact, bordul aprinzându-se imediat! În acel moment, mașina înregistra un parcurs de 240.000 de kilometri, parcurși cu ajutorul motorului 1.4 MPI, care dezvoltă 75 de cai putere și 112 Nm.

În continuare vedeți materialul video și aflați dacă a pornit totuși motorul vechiului Logan sau nu. Vizionare plăcută!

NICIUN COMENTARIU