Sedanul rusesc Lada 21099 a fost testat în condiții apropiate de explozia unei bombe nucleare. Mașina a fost adusă pe teritoriul unui poligon special și expusă unui val exploziv dintr-o țeavă de șoc cu diametrul de 5 metri, utilizată de obicei pentru testarea tehnicii militare!

Experimentul a fost efectuat pe poligonul din suburbia Moscovei, care aparține Institutului Central de Cercetare a Ministerului Apărării. Rezultatul testului neobișnuit a fost filmat și publicat de jurnaliștii postului de televiziune „Zvezda”.

În urma exploziei, Lada a fost aruncată de valul exploziv la circa 10 metri de la locul inițial, iar de la impact, mașina a fost transformată într-un morman de fiare. Mai multe elemente ale caroseriei au fost împrăștiate pe teritoriul poligonului, inclusiv portierele și capota.

Potrivit rezultatelor testului, experții au menționat că, în cazul în care în automobil se aflau pasageri, șansele acestora de a supraviețui unui astfel de val exploziv ar fi fost egale cu zero!

NICIUN COMENTARIU