A fost ”descoperită” bateria cu autonomie de 1.000 de kilometri pentru EV-uri! Mai ieftină și mai eficientă

599
Baterie auto

Principala problemă a vehiculelor cu propulsie electrică a fost și rămâne a fi autonomia. Dar, cercetătorii nu bat pasul pe loc așa că au ”descoperit” bateria care ar putea oferi o autonomie de circa 1.000 de km!

Noua tehnoloie a fost dezvoltată de către cercetătorii australieni. Potrivit lor, o asemenea baterie poate alimenta un smartphone timp de cinci zile, sau poate propulsa un EV pe o distanță de până la 1.000 de kilometri. Dacă noile tehnologii vor putea fi implementate pe scară largă, atunci vom asista la o descoperire importantă în căutarea unei surse de energii mai verzi și mai eficiente.

Echipa de la Universitatea Monash din Melbourne spune ca bateria cu litiu-sulf pe care a creat-o este „cea mai eficientă din lume” și poate depăși bateriile tradiționale de până la patru ori, scrie wall-street.ro.

Aceeași cercetători susțin că sunt „la un pas” de a aduce pe piață inovația oferind beneficii în lupta impotriva schimbărilor climatice. Grupul, a cărui activitate a primit finanâare de la guvernul australian, a brevetat noua baterie, iar testele suplimentare sunt programate pentru sfârșitul acestui an.

Majoritatea bateriilor comerciale sunt litiu-ion, dar alternativele de litiu-sulf au fost mult timp atractive din cauza densității lor energetice mai mari și a capacității de a alimenta obiectele mai mult timp, dar, nu și fără pierderi, având o durată de viață mai scurtă.

Acestea sunt utilizate pe unele aeronave și mașini. Încerăcirle anterioare de a le aduce în producția în masă pentru a elimina treptat bateriile cu litiu-ion au eșuat.

Potrivit Faraday Institution, utilizarea pe scară largă a bateriilor litiu-sulf se confruntă cu „obstacole majore”, care decurg din „natura izolatoare a sulfului” și degradarea anodului metalic de litiu.

Echipa din Australia a reconfigurat designul catozilor de sulf, astfel încât aceștia să poată rezista la sarcini mai mari, fără a înregistra o scădere a performanțelor generale.

Procesul de producție al bateriilor litiu-sulf este simplu și extrem de ieftin, folosind procese pe baza de apă. De asemenea, poate aduce reduceri semnificative ale deșeurilor periculoase pentru mediu.

NICIUN COMENTARIU