Alfa Romeo va lansa un model nou, cu ocazia aniversării sale de 110 ani!

134

În data de 24 iunie 2020, compania Alfa Romeo va celebra cei 110 ani de la fondare. Cu această ocazie, italienii planifică să lanseze un model absolut nou, care potrivit zvonurilor va fi un SUV.

La sfârșitul anului 2019, cei de la Alfa Romeo au adoptat o nouă strategie pentru următorii câțiva ani, prin care au decis să micșoreze gama modelelor planificate pentru producție, anterior.

În această ordine de idei, pe lista lansărilor majore figurează doar viitorul SUV numit Tonale și un SUV subcompact complet nou al cărui nume rămâne a fi un mister.

Recent, publicația italiană Motorionline a livrat o serie de informații conform cărora Alfa Romeo va prezenta un model nou în data de 24 iunie, cu ocazia unui eveniment care va avea loc la Milano pentru a sărbători 110 ani de la fondarea mărcii.

Sursa citată menționează că este posibil să fie vorba despre un concept sau despre versiunea de serie a SUV-ului subcompact anunțat anterior.

Totodată, Motorionline afirmă că noul SUV va fi produs pe o platformă a Grupului PSA Peugeot-Citroen, ca urmare fuziunii dintre franco-germani și Alianța Fiat-Chrysler. Întrucât fuziunea abia a fost aprobată, ar trebui să ne aștepăm cel mai probabil, la un nou concept.

NICIUN COMENTARIU