Au depăşit VW şi Toyota! Alianţa Renault-Nissan este cel mai mare producător de automobile la nivel mondial!

113

Dacă până acum lupta cea mare se dădea între Toyota şi grupul VAG, pentru locul întâi în lume după numărul de automobile vândute, iată că ambii au cedat în faţa alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi.

Cu mărci în buzunarele sale, precum Audi, Bentley, Lamborghini, Skoda şi Seat, Volkswagen tot a cedat în faţa alianţei franco-nipone. Deşi germanii au reuşit să se impună şi să le fure victoria de sub nas japonezilor de la Toyota, totuşi aceştia s-au dovedit a fi cu un pas în spatele Renault-Nissan.

Cu o cifră de 10.61 milioane versus 10.53 milioane, francezii victorioşi, sunt astfel cei care urcă pe podium cu locul întâi, iar avansul de 80.000 de automobile, este o victoriă practic furată la cuţit! Iar dacă tot vorbim de cifre, Toyota a vândut numai 10.2 milioane de automobile pe parcursul anului 2017.

De menţionat că în alianţa francezilor, intră mărci precum Renault, Nissan, Mitsubishi Motors, Dacia, Renault Samsung Motors, Alpine, Lada, Infiniti, Venucia şi Datsun.

WikiRenault-Nissan este o alianță creată în anul 1999 între companiile Renault și Nissan. În prezent (iunie 2008) Renault deține 44,3% din Nissan, în timp ce Nissan are în cadrul Renault un pachet de acțiuni de 15%. Carlos Ghosn este CEO al ambelor companii.

În anul 2006, alianța a vândut 5,9 milioane de vehicule, ceea ce reprezintă 9% din piața mondială. Alianța Renault-Nissan se numără între primii 4 producători auto din lume. Alianța deține cinci mărci: Nissan și Infiniti pentru Nissan, și Renault, Dacia și Samsung pentru grupul Renault.

În mai 2008, alianța Renault-Nissan și Bajaj Auto au anunțat că vor înființa o companie mixtă care va dezvolta, produce și comercializa o mașină low-cost, cu un preț de pornire de la 2.500 de USD, ce va fi lansată pe piață la începutul anului 2011, au anunțat reprezentanții celor două companii.

În 2010, Alianța Renault-Nissan a reușit să se claseze pe locul 3 în topul vânzărilor cu un număr de 7.276.398 de unități comercializate, devansând astfel grupul german Volkswagen.

NICIUN COMENTARIU