La finele anului 2018, au apărut o serie de informații în presă, cu privire la un posibil parteneriat tehnic între BMW și Daimler, prin care cei doi giganți ai industriei auto ar dezvolta în comun diverse platforme și tehnologii autonome.

Presa germană a speculat că negocierile vizează dezvoltarea unei platforme pentru vehicule electrice care să fie folosită atât de BMW, cât și de Mercedes. Conform acestui scenariu, costurile cu dezvoltarea ar scădea cu circa 7 miliarde de euro pentru fiecare producător, pe o perioadă de 7 ani.

În urma acestor acestor speculații, BMW a transmis, prin vocea directorului său financiar, că nu are planuri pentru dezvoltarea unui model compact alături de o companie rivală.

“Nu avem planuri să dezvoltăm o mașină compactă împreună cu un rival german,” a declarat Nicolas Peter, dezmințind zvonurile privind o extindere a alianței cu Daimler.

Amintim că totuși BMW și Daimler au deja o colaborare istorică, după ce anul trecut au pus la comun serviciile de încărcare electrice, info parcări, car sharing, car hailing și închirieri auto.

NICIUN COMENTARIU