Compania BMW va sista temporar asamblarea modelului M550i destinat pentru comercializarea pe piaţa europeană. Această decizie vine din cauza unor noi procedee de testare a emisiilor nocive şi consumului de carburant, în special este vorba despre implementarea ciclului WLTP (Worldwide harmonized Light vehicles Test Procedure).

În timpul testelor s-a aflat că, propulsorul V8 de 4.4 litri volum, cu care se echipează Seria 5 în varianta M550i, nu face faţă normelor WLTP, iar emisiile nocive sunt inadmisibile. Din aceste considerente, bavarezii au termen până în data de 1 iunie a anului 2018, pentru a-şi echipa vehiculele cu filtrul de particule Otto, anunţă BMWBlog.

Din motiv că BMW nu reuşeşte să facă faţă termenilor restrânşi, aceştia au luat decizia de a sista temporar asamblarea acestui model. Problema constă în faptul că pentru a instala acest filtru, inginerii trebuie să revizuiasca aspectul propulsorului şi amplasarea auxiliarelor, din simplu motiv că pentru acest filtru banal nu există loc.

Ciclul WLTP, vine în schimbul deja vechiului NEDC (New European Driving Cycle), testele de oraş ale căruia au fost aprobate încă în anul 1970. WLTP însă se bazează pe condiţiile moderne, respectiv este mai exigent şi mai agresiv. Începând cu luna septembrie a anului 2018 toate maşinile noi vor fi certificate conform WLTP, iar trecerea completă la acest sistem va avea loc în anul 2019.

NICIUN COMENTARIU