BMW M135i xDrive M Performance

Hatchback-ul BMW Seria 1 nu va oferi o versiune de performanță M, în schimb, bavarezii au pregătit pentru clienți o versiune potentă plug-in hybrid, numită M140e!

Conform publicației Automobile Magazine, hot hatch-ul hybrid se va regăsi în gama modelelor M Performance începând cu anul 2020. Sistemul de propulsie al lui M140e va fi alcătuit dintr-un benzinar turbo de 2.0 litri volum și un motor electric de 60 kW. Puterea totală generată de trenul de propulsie va număra circa 400 de cai putere și 500 Nm!

Modelul hybrid va fi echipat cu un set de baterii de 35 kWh și un sistem de injecție a apei în galeria de admisie. Acest sistem poate fi întâlnit pe modelul de performanță M4 GTS. Tehnologia de injecție cu apă este defapt utilizată pentru mașinile de curse de ceva vreme și aduce numeroase beneficii. Injectarea apei în cilindru, împreună cu puțin combustibil, permite motorului să efectueze mai multe rotații pe minut. În plus, compresia mai mare nu doar că face motorul să fie mai eficient, dar generează și mai multă putere.

Conform estimărilor, hot hatch-ul M140e va fi capabil să se deplaseze în regim pur electric pe o distanță de la 80 până la 110 de kilometri.

NICIUN COMENTARIU