Un bărbat a acţionat în judecată Societatea pe acțiuni Apă-Canal Chișinău, după ce a dat cu mașina într-o groapă formată pe carosabil, în urma lucrărilor efectuate de angajații societății. Acesta a solicitat încasarea prejudiciului material în mărime de 20.366 de lei, a cheltuielilor de judecată şi a prejudiciului moral în mărime de 5.000 de lei, informează bizlaw.

În motivarea acțiunii, şoferul a precizat că a trecut cu mașina, peste o groapă formată în asfalt, în urma efectuării lucrărilor de reparaţie a conductei subterane. Prin urmare, automobilul său a fost deteriorat grav. Acesta a mai precizat că, prin hotărârea Comisiei administrative a Preturii sectorului Centru, Apă-Canal Chișinău nu a întreprins măsuri de asigurare a circulaţiei şi nu a semnalizat locul lucrărilor cu indicatoare rutiere speciale, conform schemei de organizare a circulaţiei rutiere coordonată cu Poliţia, iar pentru fapta respectivă a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenţie. Societatea pe acțiuni a fost recunoscută vinovată în baza art. 227 alin. (1) din Codul contravenţional și i-a fost aplicată sancțiunea sub formă de amendă în mărime de 2.000 de lei.

Reclamantul a mai indicat că, în urma expertizei efectuate, s-a demonstrat că vehiculul a avut nevoie de reparații costisitoare, iar suplimentar a suportat şi cheltuieli pentru evacuarea autovehiculului în sumă de 500 de lei, efectuarea expertizei în sumă de 600 de lei şi remiterea adresării către SA ”Apă-Canal Chişinău” în sumă de 36,24 lei, astfel încât suma totală a prejudiciului a ajuns la peste 20 de mii de lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial. S-a dispus încasarea din contul SA ”Apă-Canal Chișinău” a prejudiciul material cauzat în mărime de 20.366 de lei, cheltuielile de judecată formate din taxa de stat în mărime de 761 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 3.000 de lei, în total suma de 24.127 de lei. Pretenția pentru a încasa și prejudiciu moral a fost respinsă de instanţă.

Reprezentanții Apă-Canal Chișinău la rândul lor, s-au adresat cu apel, invocând că, după ce au fost efectuate lucrările, săpătura a fost acoperită cu pietriş şi compactată pentru a evita cufundarea. La fel, s-a invocat că, în momentul producerii incidentului, nu aveau loc lucrări pe acea porțiune. Instanța de apel a respins însă solicitarea și a menținut hotărârea judecătoriei de fond.

Decizia rămâne definitivă în momentul pronunţării, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie.

NICIUN COMENTARIU