Autoritatea de reglementare a pieței de capital din SUA (Securities and Exchange Commission – SEC) l-a acuzat recent pe șeful companiei Tesla, Elon Musk, de fraudă. Totul din cauza publicării unui mesaj pe rețeaua de socializare Twitter cu privire la intenția de a scoate Tesla de pe bursă.

Decizia a fost pronunțată după ce SEC, în urma unei anchete a ajuns la concluzia că Musk cunoștea că nu există garanții ferme pentru a putea scoate compania Tesla de pe bursă. Într-un final, totuși cele două părți au ajuns la un numitor comun, în urma căruia autoritățile vor renunța la acuzațiile aduse lui Musk.

Conform acordului dintre cele două părți, Elon Musk va achita o amendă de 20 de milioane de dolari SUA și își va da demisia din postul de președinte al Consiliului de Administrație al Tesla, având interdicție de a fi reales pe acest pot în următorii 3 ani. De asemenea, compania Tesla va plăti și ea la rândul ei o amendă de 20 de milioane de dolari.

În urma acestei decizii, Musk va rămâne în postul de CEO al Tesla și membru în cadrul consiliului de administrație. Întrucât este acționarul principal al Tesla, Musk va avea în continuare o influență ridicată. Pe de altă parte, Tesla a acceptat să primească doi membri independenți în cadrul consiliului de administrație și să inițieze un comitet al directorilor independenți.

Elon Musk susține că, decizia inițială a SEC este nejustificată, însă acordul cu autoritățile este esențial pentru a evita agravarea situației: în cazul în care ar fi fost găsit vinovat de fraudă, Musk risca să piardă în totalitate controlul asupra Tesla.

NICIUN COMENTARIU