După ce a publicat zilele trecute prima schiță oficială cu viitorul Superb facelift, producătorul ceh Skoda ne oferă acum încă un detaliu important cu privire la viitorul model!

Mai exact, Skoda a ținut în mare secret că modelul Superb facelift va fi prezentat pe 23 mai, în cadrul unui eveniment special dedicat Campionatului Mondial de hochei pe gheață. Skoda este sponsorul principal al acestui eveniment sportiv încă din anul 1992, iar Superb facelift va fi dezvăluit în ziua sferturilor de finală ale competiției de la Bratislava.

Până acum, știm că Superb facelift va avea o versiune PHEV (plug-in hybrid), sistem preluat de pe Volkswagen Passat GTE și care oferă 218 cai putere, cu o autonomie de cel mult 70 de kilometri. Skoda ne-a mai anunțat că Superb va avea numele mărcii inscripționat pe spate în locul clasicului logo, după ce Scala fusese primul model care a beneficiat de acest tratament.

A treia generație Skoda Superb a fost lansată în anul 2015, iar doi ani mai târziu a depășit borna de un milion de unități produse. La fel Superb, este cel mai popular model al constructorului ceh pe piața de la noi din țară!

NICIUN COMENTARIU