Producătorul american de automobile Ford Motor Company, a prezentat oficial gama nouă de pick-up-uri Ford F-Series Super Duty 2018, în care se includ şi modelele echipate cu motorul modernizat V8 Power Stroke. La moment această variantă a pick-up-ului este cea mai puternică din segment.

Potrivit datelor oficiale, propulsorul modernizat V8 diesel, cu capacitatea de 6.7 litri volum, este capabil să dezvolte 450 CP şi 1.267 Nm cuplu motor. Aceste cifre de performanţe sunt cele mai mari din segment la momentul dat. Oficialii companiei susţin că performanţa motorului a fost ridicată graţie modificării chiulasei şi noilor setări ale softului. În urma lucrărilor asupra propulsorului puterea a crescut cu 10 CP şi 13 Nm.

Este de menţionat faptul că Ford F-450 Super Duty 2018, a reuşit să depăşească cu mult concurenţii săi principali de pe piaţă, Dodge Ram 3500 HD şi Chevrolet Silverado HD.

Conform declaraţiilor producătorului, noul F-450 este capabil să tracteze o remorcă cu masa totală de peste 15.400 kg şi are o capacitate de încărcare de 3.330 kg, cifre cu adevărat impresionante. 

NICIUN COMENTARIU