Modelul Puma și-a făcut apariția pentru prima dată în gama constructorului Ford în anul 1997, odată cu lansarea unui coupe de dimensiuni mici, privit ca un succesor al celebrului Ford Capri. Puma se comercializa doar pe continentul european iar producția ei a fost sistată în anul 2001.

Ford Puma a revenit în lumina reflectoarelor dar nu în calitate de vehicul sport, ci drept un SUV de segment B, construit pe arhitectura compactei Fiesta. De la aceasta împrumută și majoritatea detaliilor estetice, specifice celui mai nou limbaj de design al celor de la Ford, acompaniate de o grilă a radiatorului supradimensionată, o gardă la sol înaltă și jante cu diametrul de 18 inch oferite în varianta standard, sau de 19 inch opțional.

Pentru inceput, Puma va putea fi comandat în două niveluri de echipare: Titanium care pune accentul pe eleganță și ST-Line care se axează pe sportivitate. Din oferta acestuia din urmă fac parte o suspensie sport, mai multe elemente exterioare finisate în negru lucios, volan plat în partea de jos, cusături roșii, pedale din aliaj și plafon negru.

Clientii vor putea alege una dintre cele 11 nuanțe de culori ale caroseriei puse la dispozitie de Ford, printre acestea se numără: Blazer Blue, Frozen White, Race Red, Solar Silver, Agate Black, Luxe Yellow, Lucid Red, Grey Matter, Desert Island Blue și Metropolis White.

Salonul a fost preluat, aproape în întregime, de la Fiesta. Din cauza dimensiunilor mai mari, spațiul pentru pasageri este ceva mai generos comparativ cu modelul compact, la fel și portbagajul care are un volum de încărcare de 456 de litri cu bancheta spate în poziție normală.

Revenind la partea frontală a interiorului, noul Ford Puma oferă aici un instrumentar de bord digital cu diametrul de 12.3 inch, un sistem de infotainment cu ecran touchscreen de 8 inch, compatibil desigur cu Apple CarPlay și Android Auto, sistem audio cu 10 incinte și scaune cu funcție de masaj (ultimele două fiind dotări opționale).

Printre tehnologiile de ultimă ora cu care este echipat SUV-ul compact regăsim: Active Cruise Control, Automatic Emergency Braking, Pedestrian Detection, Lane-Keep Assist, o cameră de marșarier cu vedere la 180 de grade sau sistemul Ford CoPilot 360 care poate opera în mod autonom mașina în trafic bară la bară.

Pentru moment, noul Ford Puma poate fi comandat numai echipat cu un benzinar de 1.0 litri volum EcoBoost, în trei cilindri, disponibil în două configurații de putere: cu 125 sau cu 155 de cai. Acesta funcționează alături de un sistem mild-hybrid de 48V pentru un consum redus de combustibil.

Totodată, în momentul lansării, transmisia manuală cu șase trepte este singura variantă disponibilă. Mai târziu iși vor face apariția în gamă un motor diesel dar și o transmisie automată cu șapte rapoarte și dublu ambreiaj. Indiferent de motorizarea aleasă, noul Puma nu poate fi echipat cu tracțiune integrală.

Asa cum am menționat și în titlu, noul SUV compact al americanilor de la Ford va fi construit la uzina pe care o dețin la Craiova, România. Primele exemplare urmează să intre pe linia de asamblare la finalul anului 2019.

NICIUN COMENTARIU