(FOTO) Află tot ce trebuie să știi despre noul Volkswagen Golf 8!

168

După o lungă campanie de promovare în care fanii Volkswagen, dar mai ales cei ai celebrului model compact Golf, au stat cu sufletul la gură, constructorul german prezintă oficial noua generație și publică o serie de imagini și informații din belșug.

Noul Volkswagen Golf a fost prezentat în cadrul unui eveniment special organizat la Wolfsburg. Noua generație prezintă modificări importante la capitolul design, dar și noi motorizări și tehnologii.

La nivelul tehnic, distingem două motorizări absolut noi TDI pe care cei de la Volkswagen le descriu drept „unele dintre cele mai curate motoare pe combustie din lume”, două variante plug-in hybrid și o serie de versiuni mild hybrid care ai la bază propulsoare TSI.

În momentul lansării, noul Volkswagen Golf va oferi cinci variante de motorizare, printre care: diesel, benzină, PHEV, mild hybrid și gaz natural.

Toate propulsoarele pe benzină sunt echipate cu turbosuflante și sunt oferite în versiunile: 1.0 TSI de 90 sau 110 CP și 1.5 TSI de 130 sau 150 CP. Deasemenea, în oferta producătorului vor exista și motoare 2.0 TSI, care se vor instala pe versiunile GTI, GTI TCR și R!

Motoarele diesel au fost construite de la zero, exclusiv pentru a opta generație de Golf. Ambele motorizări TDI au un volum de 2.0 litri și dezvoltă 110 sau 150 de cai putere. Puterea este gestionată de o transmisiune manuală oferită standard sau de una DSG, care poate fi comandată opțional, la fel ca și sistemul de tracțiune 4Motion.

Cele două motoare diesel au primit și un nou sistem de reducere a oxizilor de azot cu ajutorul injecției AdBlue, eficiența acestuia fiind cu „până la 80% mai mare decât pe modelul anterior”. Astfel, reprezentanții Volkswagen, insistă că noile motoare diesel devin „printre cele mai curate motoare pe combustie din lume”. 

Pentru cei care își doresc un model plug-in hybrid, nemții oferă varianta numită eHybrid, Aceasta este alcătuită din două versiuni: prima este proiectată special pentru a asigura emisii și consum scăzut, cu o putere totakp de 204 CP; iar cea de-a doua de 245 CP este bazată pe performanțe dinamice înalte. În ambele cazuri, sistemul de propulsie este alcătuit dintr-un benzinar TSI de 1.4 litri volum și un motor electric, alimentat de o baterie cu capacitatea de 13 kWh.

Versiunile mild hybrid ale noului Golf 8, se numesc oficial eTSI și au la bază un motor TSI, care în dependență de varianta aleasă poate dezvolta 110, 130 și 150 de cai putere. Motorul lucrează în tandem cu un generator de 48V și o baterie Litiu-Ion de 48V, care au misiunea de a scădea consumul și emisiile, preluând controlul elementelor electrice ale mașinii în anumite momente. Versiunile eTSI sunt oferite exclusiv cu transmisie DSG. 

Volkswagen Golf GTE se va evidenția în gamă la fel ca până acum, printr-o serie de elemente specifice ale designului. Acest lucru înseamnă o semnătură luminoasă diferită a blocurilor optice frontale, bare de protecție modificate, etriere finisate în culoare roșie, un set de jante cu diametrul de 17 inch, aripi evazate și un difuzor de aer.

Noul Golf 8 renunță la denumirile echipărilor de până acum: Trendline, Comfortline și Highline. Acum, clienții vor putea alege una dintre echipările Golf, Life și Style. Totodată, va exista și o versiune sport numită R-Line.

Standard, noul Golf va oferi faruri și stopuri full LED, buton de pornire, instrumentar de bord full digital, volan multifuncțional, un sistem de climatizare automată, sistemele de siguranță Lane Assist și Front Assist,

Echiparea Life se deosebește prin jante de 16 inch, un wireless charger pentru smartphone-uri, integrare wireless Apple CarPlay și Android Auto, cotieră centrală frontală, sistem de parcare ParkPilot și iluminare ambientală cu 10 nuanțe de culori.

Echiparea Style se impune cu un set de jante de 17 inch, elemente exterioare cromate, scaune sport din față, volan și levier din piele, iluminare ambientală interioară în 32 de nuanțe, oglinzi retrovizorii laterale cu memorie, sistem cornering pentru faruri, semnalizatoare dinamice pentru stopuri, climatizare automată cu trei zone Air Care Climatronic și Lane Assist.

Cei care vor alege echiparea R-Line se vor bucura de jante Sebring de 17 inch, bare de protecție sport, difuzor de aer, aripi evazate, ornamente negru glossy la exterior, suspensie cu setare specială, selector pentru modul de rulare, mâner de aluminiu al schimbătorului, volan multifuncțional îmbrăcat în piele perforată, scaune sport cu tetiere integrate, cusături contrastante și pedalier din inox.

La capitolul tehnologii, noul Golf 8 oferă două display-uri mari chiar în echiparea de bază. Primul de 10.25 inch este destinat instrumentarului de bord digital iar al doilea display, poziționat central, este tactil și are o diagonală de 8.25 inch. Opțional, sistemul de infotainment poate fi îmbunătățit prin două sisteme cu diagonala de 10 inch, aceste versiuni superioare estetic fiind denumite Innovision Cockpit de Volkswagen.

Noul Volkswagen Golf primește și un head-up display cu proiecție pe parbriz. 

O noutate este și sistemul Mobile key, care oferă posesorilor mașinii posibilitatea de a o descuia/încuia cu ajutorul telefonului mobil. Nemții declară că anumite modele de smartphone construite de Samsung sunt compatibile încă de la startul carierei de piață a noului model. Noua tehnologie nu are nevoie de o conexiune la internet, e suficientă doar apropierea telefonului câtre mânerul portierei pentru deschidere și amplasarea telefonului în consola centrală pentru pornirea motorului. „Cheia virtuală” poate fi transmisă și prietenilor sau membrilor familiei, care pot astfel descuia și porni mașina la nevoie cu mobilele lor.

Acest pachet este integrat într-o aplicație prin care pot fi verificate de la distanță starea mașinii, situația ușilor, a luminilor, informațiile de consum și rulare, poziția în parcare sau programările la service.

Noul Golf 8 este primul model al constructorului din Wolfsburg care permite comunicarea Car2X cu alte mașini compatibile aflate în trafic indiferent de marca acestora. Conform oficialilor, acest lucru înseamnă că mașinile pot comunica între ele la nivel de milisecunde pe o rază de până la 800 de metri și pot alerta șoferul în legătură cu accidente, mașini oprite pe marginea șoselei, aglomerații în trafic sau construcții pe carosabil.

Chiar dacă are blocuri optice frontale și posterioare full LED deja în echiparea de bază, cei de la Volkswagen oferă două pachete opționale care vin să îmbunătățească vizibilitatea. Pachetul de top se numește IQ.LIGHT și oferă un sistem Matrix LED prezent în versiuni similare pe Touareg și pe noul Passat. Tehnologia utilizează 22 de module LED pe fiecare far, care sunt activate și dezactivate individual în funcție de situația detectată în zona din față a mașinii.

NICIUN COMENTARIU