Rolls-Royce Cullinan, Dawn, Ghost și Wraith se pot lăuda acum cu o ediție specială dedicată noului An al Porcului, conform calendarului chinezesc. Cu toate că porcinele nu au nimic în comun cu luxul, să îi lăsăm totuși echipa Rolls-Royce să ne convingă că, porcul și opulența au totuși ceva în comun.

Noul Cullinan cu design special aparține celor de la Mandarin Oriental Hotel Group. În perioada 4-8 februarie, SUV-ul își va face aparișia la hotelurile Mandarin Oriental din Boston, Miami și Wahington DC. Oaspeții evenimentului vor putea să facă o plimbare cu vehiculul special alături de un șofer personal, iar cel mai norocos va avea șansa să câștige un exemplar din seria limitată, pe care să îl exploateze timp de 7 zile.

Exemplarele ce se vor prezenta la Washington DC și Miami, vor avea un exterior finisat în culoarea Magma Red li un interior în nuanța Tan. Cullinan-ul din Biston va combina exteriorul Scala Red și interiorul în două culori, negru și Mugello Red.

Pe lângă versiunea specială a lui Cullinan, Rolls-Royce Motor Cars Beverly Hills are un Dawn, Ghost și Wraith care la fel omagiază Anul Porcului și care sunt deja gata de vânzare. Cele trei modele au exterior finisat în trei nuanțe unde: acoperișul este finisat în nuanșa aurie Aurum, caroseria vopsită în Diamond Black, iar elementele caroseriei în Mugello Red. Același Mugello Red îl găsim și la nivelul ornamentelor din interior.

Fotografiile spion ne arată că Rolls-Royce dezvoltă în prezent și un model ce va înlocui modelul Ghost, fapt ce ne dă de înțeles totodată că, Anul Porcului va fi ultimul pentru limuzina de lux.

NICIUN COMENTARIU