(FOTO) Mercedes prezintă oficial cea mai rapidă versiune a lui GLE Coupe!

283

În ajunul Salonului Auto de la Geneva, Mercedes-Benz a dezvăluit cea mai potentă versiune a noului GLE Coupe. SUV-ul cu indexul 63 este echipat cu un sistem de propulsie hybrid care are la bază un motor V8 de 4.0 litri volum, primește un șasiu îmbunătățit, un kit aerodinamic agresiv și sisteme electronice reconfigurate.

La capitolul motorizare, Mercedes-AMG GLE 63 și GLE 63 S în caroseria Coupe, ascunde sub capotă motorul M177, un V8 Bi-turbo de 4.0 litri volum ajutat în anumite circumstanțe de motorul electric EQ Bosst de 48V, care dezvoltă 22 CP și 250 Nm.

O dată cu schimbul de generație, puterea lui AMG GLE 63 Coupe a crescut de la 557 la 571 CP, iar cumplul maxim este de 750 Nm. În varianta de top AMG GLE 63 S Coupe, motorul este forțat de la 585 la 612 CP și oferă un cuplu de 850 Nm! Pentru o acelerare de la 0-100 km/h, GLE 63 Coupe are nevoie de 4.0 secunde, iar versiunea S este mai rapidă cu încă 0.2 secunde.

În această ordine de idei, constatăm că accelerarea celor trei SUV-uri premium: Audi RS Q8, BMW X6 M Competition și Mercedes-AMG GLE 63 S Coupe, este identică și constituie 3.8 secunde de la 0-100 km/h!

Blocarea diferențialului spate controlat electronic, frânele performante cu discuri de 400 mm și etriere cu șase pistoni în față, precum și suspensia pneumatică AMG Ride Control+ sunt incluse în echipamentul standard. Pentru o taxă suplimentară, crossover-ul poate fi echipat cu frâne carbon-ceramice și un sistem activ de stabilizare Active Ride Control.

La exterior, Mercedes-AMG GLE 63 Coupe este ușor de distins de versiunea civilă prin barele de protecție agresive, terminațiilor trapezoidale lucioase ale sistemului de evacuare, jantele cu design special și diametrul de 21 sau 22 inch, blocuri optice mai întunecate și etrierele opțional finisate în culoarea roșie. La interior a fost adăugat un nou volan AMG, o grafică specială a instrumentarului de bord și telemetrie la bord.

Debutul public a celor două SUV-uri de performanță AMG GLE 63 Coupe și AMG GLE 63 S Coupe, va avea loc la Salonul Auto de la Geneva în data de 3 martie.

NICIUN COMENTARIU