Producătorul german Opel prezintă oficial prototipul noului său concept GT X Experimental. Acesta este un SUV compact pur electric, al cărui rol principal este de a prezenta direcția de design definită de producătorul de automobile, care urmează a fi aplicată pe viitoarele modele.

Prototipul va sta la baza “electrificării” tuturor modelelor Opel până în anul 2024, ca parte din strategia “PACE!”.

“Cu ajutorul PACE!, avem o viziune clară cu privire la modul în care vrem să creăm un viitor de succes pentru Opel. Acest concept întruchipează valorile după care se ghidează Opel și, totodată, arată viziunea noastră privind mobilitatea în viitor,” a declarat Michael Lohscheller, CEO-ul Opel.

Compass și Vizor sunt cele două elemente noi care formează identitatea vizuală a viitoarelor modele Opel. Compass organizează elementele de design pe două axe care se intersectează în zona Blitz-ului, adică a logo-ului Opel. Vizor însă reprezintă segmentul de design din care fac parte farurile, luminile de zi, camerele video și senzorii sistemelor de siguranță.

Numele GT X Experimental este inspirat de primul concept lansat de Opel acum 50 de ani în urmă, care era numit în anul 1965 Experimental GT. X-ul suplimentar subliniază dorința Opel de a dezvolta gama de SUV-uri. Astfel, până în anul 2021, constructorul din Russelsheim vrea ca 40% din vânzările sale să fie asigurate de SUV-urile din gamă.

NICIUN COMENTARIU