Complet necamuflat și direct din uzină. Astfel a fost surprins noul model Genesis GV80, mașina cu care Hyundai vrea să fure din vânzările producătorilor germani.

Grila frontală uriașă, cromată și faruri atipice, sunt primile detalii care îți sar în ochi. Constructorul coreean încearcă să păstreze în mare taină debutul noului GV80, însă mașina este așteptată cu sufletul la gură de prea multă lume încât să mai poată fi ascunsă.

SUV-ul formele căruia amintesc ușor de Bentley Bentayga, se repetă cu aceleași blocuri optice și în spate, dar care cumva dau bine, cel puțin la prima vedere.

Interiorul promite să surprindă și mai mult, cu inserții și butoane din aluminium, tapițerie din piele, ecrane digitale, unul dintre care adoptă și funcția touchscreen, iar volanul inspirat de S-Class, sunt doar câteva din elementele pe care mizează GV80.

Nu a putut fi fotografiat motorul și nici nu se cunosc prea multe detalii despre opțiunile puse la bătaie de producător, însă zvonurile aduc în discuție un motor cu 4 cilindri în linie de 2.5 litri volum, turbo-aspirat și capabil să dezvolte circa 304 CP sau un V6 de 3.5 litri și 380 CP.

S-ar putea să fie și un diesel, de 3.0 litri și 278 de cai putere, însă despre asta vom afla ceva mai târziu. Se prea poate ca lansare oficială să fie anunțată chiar în data de 19 decembrie, adică foarte curând!

NICIUN COMENTARIU