INP continuă operațiunea ”Pietonul”. Sunt vizați și șoferii care încalcă legea

159
Operațiunea Pietonul Inpsectoratul Național de Patrulare

În urmă cu puțin timp anunțam pe paginile AutoExpert o nouă operațiune derulată de Inspectoratul Național de Patrulare, ”Pietonul”. Reacția automobiliștilor a fost pe măsură, fiind încântați că în sfârșit vor fi și pietonii amendați.

Doar că, la fel cum s-a precizat și anterior, inspectorii de patrulare nu vor aplica sancțiuni în formă de amendă și procese verbale, doar pietonilor. În vizorul autorităților sunt deasemenea și șoferii care nu acordă prioritate la trecere pentru pietoni. Inspectoratul Național de Patrulare a promis că operațiunea nu va fi de scurtă durată și că vor continua.

Oamenii legii au revenit cu noi imagini și un comunicat oficial, publicat pe pagina de Facebook a INP.

Dragi pietoni, sunteți participanți la trafic la fel ca și șoferii. În momentul în care creați o situație de accident , victime devin și conducătorii auto.

Amintim și șoferilor că în locurile special amenajate pentru pietoni, ultimii au prioritate și ar trebui să le cedeze trecerea.

Ambele categorii de participanți la trafic sunt în continuare disciplinați în cadrul operațiunii „ Pietonul”, fiind sancționați pentru încălcările comise în trafic. Operațiunea organizată de Inspectoratul Național de Patrulare are scopul de a preveni și reduce numărul accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor.

Nu fiți supărați pe polițiști, ci pe acțiunile voastre care într-o zi ar putea să vă coste viața. Mai bine pierdeți un minut din viață, decât viața într-un minut!

O postare devenită virală și care a colectat peste 197.000 de accesări într-un timp extrem de scurt, fiind un record absolut pentru site-urile auto din Republica Moldova (cel puțin), este și cea de mai jos, prin care am încercat să aducem la cunoștință pietonilor, cât de ”invizibili” aceștia pot fi în diferite condiții climaterice.

NICIUN COMENTARIU