Japonezii de la Nissan, vor să rupă alianța cu Renault!

262

Se pare că relația celor doi mari producători de automobile nu mai poate fi salvată, iar japonezii fac tot posibilul ca să accelereze ”divorțul”.

Nissan se grăbește să pună capăt parteneriatului cu Renault. Despre acest lucru vorbesc sursele Financial Times și Bloomberg, de aceeași părere fiind și analiștii, potrivit cărora, nu se mai poate face nimic pentru actuala alianță Renault-Nissan.

Scandalul demiterii lui Carlos Ghosn pentru acuzații de fraudă financiară – pe care le neagă – și fuga acestuia de la Tokyo, au stricat definitiv prietenia dintre Nissan și Renault.

Mai mult, se vorbește și despre faptul că Nissan, ar fi avut demult un plan de rupere a alianței, dorind să lucreze din nou pe cont propriu.

Zvonurile despre despărțirea celor doi au apărut în contextul în care Renault urmează să anunțe mai mult proiecte de viitor pentru alianța cu Nissan și Mitsubishi.

Rămâne de văzut în ce condiții se poate produce o rupere a parteneriatului, în condițiile în care Renault este cel mai mare acționar Nissan, iar francezii nu doresc să piardă ”aliatul”.

NICIUN COMENTARIU