Constructorul american Karma, deținut în prezent de chinezii de la Wanxiang Group, a dezvăluit în cadrul Concursului de Eleganță de la Pebble Beach primul vehicul 100% electric al companiei.

SC1 Vision Concept indică direcția de dezvoltare în ceea ce privește designul și tehnologiile viitoarelor modele Karma. Producătorul nu a dezvăluit niciun detaliu tehnic cu privire la noul concept, atenția fiind concentrată exclusiv pe design.

“SC1 este un indicator pentru viitorul Karma. Dezvoltat și proiectat în mai puțin de 12 luni, SC1 este un vehicul 100% electric, care explorează integrarea tehnologică inovatoare posibilă prin strategia noastră de colaborare Open Platform,” a declarat Lance Zhou, CEO-ul Karma Automotive.

Din păcate, potrivit datelor oficiale, Karma nu va asambla vreodată în serie modelul SC1 Vision.

NICIUN COMENTARIU