J.D. Power a venit cu noi rezultate pentru studiile anuale privind fiabilitatea maşinilor vândute pe piaţa din SUA. Datele au fost colectate ca şi până acum, din relatările clienţilor, iar clasamentul nu s-a schimbat prea mult faţă de anul trecut.

Prima poziţie în acest top este deţinută de Lexus, urmat apoi de Porsche. Printre cele mai puţin problematice maşini, în top 10 au intrat şi Toyota, Buick, Mercedes, Hyundai, BMW, Chevrolet, Honda şi Jaguar. Producătorii de automobile de mai sus, sunt menţionaţi exact în ordinea în care şi-au ocupat şi poziţiile, astfel că Jaguar este codaşul, iar BMW şi Mercedes stau cam pe a mijloc.

La polul opus regăsim Fiat, Jeep, Infiniti, Dodge, Ram, Ford şi Mitsubishi, printre altele. J.D. Power a analizat plângerile a cel puţin 35.186 de americani care au avut modelele incluse în sondaj, pentru o perioadă de cel puţin trei ani. La capitolul neplăceri au fost trecute absolut toate aspectele legate de motor, climatizare, confort, scaune, caroserie, etc.

Acelaşi studiu a scos la iveală sistemele şi dotările automobilelor, care sunt cel mai des regăsite pe lista cu defecţiuni, iar printre ele se numărăr bateria de acumulatoare, cutia de viteze sau sistemul de navigaţie.

concluziile-celui-mai-nou-studiu-j-d-power-dc43042e33fc099bac-0-0-0-0-0 concluziile-celui-mai-nou-studiu-j-d-power-d4ba942e33f68e96b9-0-0-0-0-0 concluziile-celui-mai-nou-studiu-j-d-power-cf11842e33ed886939-0-0-0-0-0 concluziile-celui-mai-nou-studiu-j-d-power-a2fa742e34c60e8f1a-0-0-0-0-0 concluziile-celui-mai-nou-studiu-j-d-power-600f642e33f48b8555-0-0-0-0-0 concluziile-celui-mai-nou-studiu-j-d-power-5e3ad42e33fa8d77ab-0-0-0-0-0 concluziile-celui-mai-nou-studiu-j-d-power-0af8142e33ef08372f-0-0-0-0-0

Sursa: 4tuning.ro

NICIUN COMENTARIU