Maserati a demonstrat într-un teaser video sunetul viitoarelor sale modele electrice!

240

După ce Grupul FCA în Italia a prezentat programul de investiții care implică circa 5 miliarde de euro, Maserati a declarat că electrificarea modelelor sale este o proriate, pentru perioada anilor următori.

Acum, cei de la maserati vin să-și confirme planurile printr-un teaser video în care italienii demonstrează „sunetul viitoarelor modele electrice”. Reprezentanții companiei spun că sistemul de propulsie electric a fost dezvoltat exclusiv de Maserati, în cadrul centrului din Modena și urmează curând să fie testat atât pe circuit, cât și pe drumurile publice.

Totodată, Maserati declară că viitoarele sale vehicule electrice vor fi capabile să ofere confort, performanțe și un „sunet inconfundabil”.

În aceasră ordine de idei, producătorului italian informează că viitoarele GranTurismo și GranCabrio vor fi primele modele electrice dezvoltate de Maserati. Acestea vor fi asamblare la uzina din Torino și ar urma să fie disponibile începând cu anul 2021.

NICIUN COMENTARIU