În toată lumea există numai 349 de exemplare Ferrari ce poartă numele F50, ori cel puţin ar trebui să fie atâtea dacă nu sunt şi accidentate. Şi numai 50 din ele au ajuns peste oceane, la milionarii din SUA. Nu vă pot spune ce fac celelelate 49, însă un Ferrari F50 are şi Mike Tyson în garaj, deocamdată.

Au fost puţini norocoşi care să se poată lăuda cu un asemenea sportcar în posesie, însă boxerul a făcut tot posibilul ca să pună mâna pe unul. Ce-i drept însă, dragostea campionului faţă de-al său F50 s-a cam trecut, motiv pentru care probabil, a decis să îl anunţe în vânzare. Sportiva de producţie italiană are numai 5.694 de mile la bord şi apare în descriere într-o condiţie impecabilă.

F50-ul urmează a fi vândut în cadrul unei licitaţii organizate de RM Sotheby, iar noul cumpărător va primi maşina împreună cu certificatul Ferrari Classiche, care atestă autenticitatea modelului. Sub capotă (cea din spate bineînţeles) este instalat un V12 de 4.7 litri, aspirat natural care poate garanta cele mai fierbinţi emoţii.

Iar dacă vă întrebaţi cât ar costa această bijuterie, aflaţi că reprezentanţii RM Sotheby speră să încaseze cel puţin 2.3 milioane de dolari. Dacă le reuşeşte, acesta va fi cel de-al doilea cel mai scump F50 vândut, după ce un model şi mai rar, negru, a fost vândut cu peste trei milioane de dolari, chiar luna trecută.

AM17_r193_001 AM17_r193_002 AM17_r193_003 AM17_r193_004 AM17_r193_005 AM17_r193_006 AM17_r193_007 AM17_r193_008 AM17_r193_009 AM17_r193_010 AM17_r193_011 AM17_r193_012 AM17_r193_013 AM17_r193_014 AM17_r193_015 AM17_r193_016 AM17_r193_017 AM17_r193_018 AM17_r193_019 AM17_r193_020 AM17_r193_021 AM17_r193_022 AM17_r193_023 AM17_r193_024 AM17_r193_025 AM17_r193_026 AM17_r193_027 AM17_r193_029 AM17_r193_030 AM17_r193_032

NICIUN COMENTARIU