Iată că acum, va fi o luptă aproape la egal, din moment ce noul BMW X5 a fost lansat deja, iar Mercedes-Benz GLE este foarte aproape de producția în serie. Noi poze spion au apărut pe internet, unde se lasă descoperite mai multe elemente de interior, dar și exterior.

Un prototip al noii generații GLE a fost văzut în Beijing, de unde au apărut și pozele propriu-zise cu amprenda CarNewsChina. Mulțumită fotografilor putem vedea îndeaproape cât de luxos și de bine desenat pare a fi interiorul noului SUV german, care va lupta cu X5 și Q7. Primul lucru care se aruncă în ochi este display-ul enorm, cu o diagonală de 12.3 inch, acompaniat de gurile de ventilare pe lateral care îi mărginesc expansiunea digitală.

Puteți observa mai multe similarități cu modele G-Class și A-Class de generație nouă, ceea ce ne vorbește de faptul că în mare parte, viitoarele mașini produse de constructorul auto cu sediul în Stuttgart, vor avea o componență asemănătoare.

Chiar și pe exterior, blocurile optice față se pare că fură din idei de la CLS deja, cu lumini de zi LED sub forma unor sprâncene și cu posteriorul mai ascuțit, asemănător cu mai mult cu GLC-ul. În fine, pare a fi destul de reușit și abia așteptăm să îl vedem în realitate.

Cea mai apropiată ocazie de lansare oficială ar putea fi chiar Salonul Auto de la Paris, asta dacă nemții se vor grăbi să profite de sezonul SUV-urilor.

NICIUN COMENTARIU