Germania a interzis vânzarea versiunilor diesel ale lui Porsche Cayenne și Macan S, întrucât suspectează că cele două modele folosesc software pentru manipularea testelor de emisii, scrie automarket.ro.

Grupul Volkswagen continuă să aibă probleme din cauza scandalului Dieselgate, iar ultimul episod din acest thriller se desfășoară chiar acum, avându-i pe cei de la Porsche în rolul principal.

Autoritatea Federală de Transport (KBA) din Germania a anunțat că a interzis comercializarea versiunilor diesel ale modelelor Porsche Cayenne și Macan S, după ce a dat curs unor bănuieli că acestea folosesc software pentru manipularea testelor de emisii.

Astfel, software-ul introduce motorul într-un mod specific de funcționare atunci când detectează că se află pe bancul de teste, pentru ca rezultatele oficiale să indice o cantitate mai mică de dioxid de carbon eliminată în atmosferă.

Modelele Porsche în cauză utilizează un motor V6 diesel de 3.0 litri și 265 de cai putere care a fost dezvoltat de colegii de la Audi. De altfel, cu numai câteva zile în urmă, Uwe Hueck, șeful Work Council al Porsche, a lansat un atac dur la adresa celor de la Audi. „Ne simțim înșelați de Audi. Consiliul ar trebui a concedieze managerii”, a precizat acesta.

Pe lângă interzicerea de la comercializare a celor două modele, Autoritatea Federală de Transport a solicitat celor de la Porsche să facă un recall pentru 22.000 de unități deja comercializate pe teritoriul Germaniei.

NICIUN COMENTARIU