Din păcate, nu toate maşinile ajung să ruleze sute de mii de kilometri până a atinge pragul de 1.000.000 şi să o facă cu multă mândrie. Unele dintre ele îşi sfârşesc viaţa într-un accident, sau zac abandonate şi doar cele mai iubite şi îndrăgite de proprietarii lor au această şansă unică.

Unde mai pui că nu oricare ar rezista unui asemenea test drive de zeci de ani. Bunăoară, maşina din imagini, adică Porsche-ul 356, are acelaşi proprietar de aproape 50 de ani. Guy Newmark, cui îi aparţine sportiva germană, a primit maşina în dar de la tatăl său când a absolvit facultatea, în 1968, iar de atunci practic nu s-a despărţit de ea, parcurgând peste 920.000 de mile!

În toţi aceşti ani, a fost întreţinută doar cu cele mai bune consumabile, schimbate la aceeaşi mecanici (40 de ani), însă motorul a fost recondiţionat de trei ori deja, pentru a putea rezista în continuare. Anul acesta, Guy a reuşit să treacă peste pragul celor 1.000.000 de mile, adică în jur de 1.600.000 de kilometri, iar cu această ocazie cei de la Porsche l-au felicitat personal dedicându-i şi acest material video.

Vezi şi: Crezi că noul tău Megane e pasibil de o asemenea performanţă? Iată un W124 cu 3.4 milioane km la bord!

NICIUN COMENTARIU