Henry Ford a reușit în anii 1908 să redefinească complet noțiunea de automobil personal! O dată cu anunțarea în producția de serie a vehicului Ford Model T, întregul glob pământesc a trecut printr-o schimbare uriașă.

În 2019, August, se împlinesc exact 111 ani de când a fost asamblat primul Ford T și astfel au fost puse bazele a ceea ce numim noi astăzi producția în serie sau producția în masă. Henry Ford este părintele celei dintâi uzine cu linie de asamblare, transformând automobilul dintr-un lux într-o necesitate pe care și-o putea permite orice salariat.

Un mijloc de transport accesibil, suficient de încăpător pentru o familie, dar ușor de întreținut de către un singur om, construit din cele mai bune materiale și de către cei mai buni meșteri calificați, cu un design simplu, pentru a răspunde tuturor necesităților, astfel că oricine îl putea cumpăra și urma să se bucure de posibilități nemărginite în exploatarea lumii create de Dumnezeu.

Acesta a fost mesajul lui Henry Ford și acesta a fost și conceptul după care a luat naștere modificația vehicului cu numele de Model T. Puterea de propulsie era asigurată de un motor de 2.9 litri, ce dezvolta în jur de 20 de cai putere și putea accelera vehiculul până la o viteză de circa 64-72 de kilometri.

Din 1908 și până în 1927, peste 16.5 milioane de mașini Ford Model T au fost produse, performanță care a rezistat zeci de ani la rând, până în 2012.

NICIUN COMENTARIU