Şoferii continuă să fie cei care comit cele mai multe abateri ale legislaţiei. Biroul Naţional de Statistică arată că pe parcursul anului 2018 au fost întocmite aproximativ 265.000 de procese-verbale pentru încălcarea Regulamentului Circulaţiei Rutiere. Cifra este cu patru la sută mai mare decât în anul 2017.

Datele statistice arată că cele mai multe amenzi, adică peste 118 mii, au fost date pentru depășirea vitezei. Circa 43 de mii de procese au fost întocmite pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere. În peste 29 de mii de cazuri, şoferii au primit amenzi pentru încălcarea regulilor de înmatriculare a maşinilor, iar 21 de mii de sancţiuni au fost aplicate pentru neacordarea priorităţii pietonilor.

De asemenea, din totalul contravenţiilor constatate în anul 2018, 12 la sută se referă la domeniul fiscal, iar în nouă la sută din cazuri amenzile au fost date pentru încălcarea ordinii publice.

Datele statistice mai arată că în 2018, suma totală a amenzilor aplicate a fost de peste 302 milioane de lei, dintre care doar 40 la sută au fost achitate.

NICIUN COMENTARIU