Publicaţia Insideevs, anunţă că Tesla a deschis cea mai mare staţie de alimentare Supercharger, pentru vehicule electrice. Cât de straniu nu ar suna dar aceasta nu se află în SUA, ci în cel mai mare oraş din China, Shanghai.

Staţia a fost construită în parcarea business centrului Lilac International şi permite alimentarea a 100 de EV-uri concomitent. Pentru a atinge această cifră, au fost instalate 50 de unităţi de alimentare, fiecare dintre care poate deservi două vehicule. Centrul de alimentare activează non-stop, şapte zile în săptămână.

Până acum cel mai mare centru de alimentare a vehiculelor electrice din reţeaua Supercharger, se situa în Norvegia şi avea doar 20 de unităţi de alimentare. Totodată în California deja se construieşte un centru de alimentare de 40 de unităţi.

În întreaga lume, la moment se numără 1032 de staţii de alimentare care împreună oferă 7320 de unităţi pentru a alimenta electrocar-urile. Acestea sunt situate în America de Nord, Europa, Asia şi Australia.

La început proprietarilor de EV-uri li se oferea posibilitatea de a alimenta vehiculul gratis, însă din ianuarie 2017 aceştia vor plăti per minut de alimentare sau pentru kWh consumaţi, conform tarifului ţării în care se află unitatea de alimentare.

 

NICIUN COMENTARIU