Compania Tesla a publicat raportul de activitate pentru al patrulea trimestru şi întreg anul 2017. Acesta specifică faptul că producătorul, pentru prima dată, a reuşit să livreze peste 100.000 de automobile clienţilor săi.

În documentul prezentat se spune că pe parcursul anului 2017, compania din Silicon Valley, a vândut cifra exactă de 101.312 unităţi de EV-uri printre care se numără Model S şi Model X, adică cu 33% mai mult decât în anul 2016. Totuşi rămâne straniu faptul că oficialii nu au inclus şi vânzările lui Model 3, care s-a vândut în 2017 într-un număr de 1550 de exemplare.

Reprezentanţii Tesla au mai adăugat că, în al patrulea trimestru au mai fost vândute 2.520 de unităţi Model S şi Model X şi, de asemenea 860 de EV-uri Model 3, care însă nu au fost incluse în raport din cauză că încă nu au reuşit să ajungă la clienţi. Astfel acestea vor fi clasate deja, drept automobile vândute în anul 2018.

Amintim că la sfârşitul anului 2017, compania Tesla a prezentat încă două vehicule pur electrice. Este vorba despre a doua generaţie a sportcarului Roadster, care uimeşte prin datele sale dinamice, una dintre care fiind accelerarea de la 0-96 km/h în doar 1.9 secunde şi, camionul electric Semi, ce se va asambla începând cu anul 2019, dar care deja a fost comandat de câteva companii mari. Unele dintre corporaţiile care au reuşit şi au comandat camionul Semi sunt UPS cu 129 de unităţi şi Budweiser cu o comandă de 40 de camioane.

NICIUN COMENTARIU