La fel ca și Hummer-ul, acest uriaș vehicul de teren, (că nu se sucește limba să îl numești off-roader și nici SUV), a apărut printre civili direct din rândul militarilor. Gigantul se numește Toyota Mega Cruiser și este poate unul dintre cele mai rare modele produse de TMC.

Hummer este descendetul lui HMMWV, (Humvee), un vehicul militar conceput și construit pentru a putea accesa chiar și în cele mai teribile locuri de pe Terra. Toyota Mega Cruiser la fel, își are originile în forțele militare, iar mașina de la care a provenit se numeste BXD10. Doar că Toyota, a apărut mult mai târziu.

Doar așa îți poți da seama cât era de mare Koukidusha, porecla de armată

Humvee a debutat în 1983, iar versiunea civilă, Hummer H1 a fost prezentată în 1992. Și iată că un an mai târziu își face apariția și Toyota Mega Cruiser. Un vehicul cu un design asemănător, la fel de gigantic și totodată impresionant. Cu o lungime de cinci metri, 2.17 metri lățime și 2 metri înălțime și echipat cu un turbo-diesel de 4.1 litri volum, Toyota Mega Cruiser a devenit accesibilă publicului larg abia în 1995.

Cel mai mare vehicult cu tracțiune integrală produs vreodată de TMC purta indicile BXD20 și a fost vândut exclusiv în Japonia și tot acolo și-a găsit sfârșitul, fiind muuuult prea scump pentru populația de rând. Impozit pe volum motor, impozit pe dimensiuni, preț mare de achiziție, motorul leneș și pofticios au pus cruce pe tentativa japonezilor de a concura cu Hummer. În cei 6-7 ani de producție au fost construite doar circa 150 de exemplare!

Echipa Auto.ru a reușit să testeze un astfel de exemplar în Rusia. Un Mega Cruiser care a ajuns cumva în Dubai, unde i-au schimbat volanul de pe dreapta pe stânga după care a fost revândut în Federația Rusă și iată că astfel a ajuns acest mastodont să fie văzut și pe șoselele din Rașa.

Vehicule militare însă au fost mult mai multe și o bună parte din acestea au fost exportate ilegal din Japonia și aduse în Rusia.

NICIUN COMENTARIU