Cel puțin trei service shop-uri specializate Tesla au întâmpinat aceeași problemă legată de versiunile Tesla Model S și Model X construite până în anul 2018.

Un chip numit eMMC, care face conexiunea cu placa MCU1, deseori își pierde proprietățile de stocare a informațiilor (loguri) iar cu timpul se defectează complet. Iar asta îți poate bloca mașina complet și o transformă într-un monument pe roți.

Rich Benoit un expert în reparații Tesla a realizat și un video despre acest chip care, iată că în medie, după patru ani de zile de exploatare poate ieși din funcțiune. O cauză sunt și fluxul de informații masiv, la care electronica se pare că nu face față.

Iar dacă se arde chipul, mașina nici măcar nu se încarcă, nu ai nici lumini, nici climatizor. Bine de mișcat se mișcă, dar numai cât ai bateriile încărcate, după însă, nu o urnești din loc.

Partea și mai proastă este că aceste componente electronice nu sunt acoperite de garanție. Iar dacă ajungi cu o asemenea defecțiune la oficialii Tesla, costul reparației poate ajunge la 5.000 de dolari, așa cum include tot sistemul de infotainment și chiar și displayul acestuia.

NICIUN COMENTARIU