A doua jumătate a anului 2019, cei de la Skoda ne bucură cu modele actualizate sau chiar absolut noi. Astfel, cehii au cehii au adus pe piață Superb facelift, noua generație Octavia și modelul electric Citigo iV.

Divizia Skoda din Federația Rusă, publică acum primele schițe cu viitoarea generație a modelului Rapid. Cu toate că pe piața din Europa, modelul a fost înlocuit de noua Scala, cehii vor continua să comercializeze Rapid-ul pe piețele din Rusia, India și China.

La capitolul design, viitoarea generație Skoda Rapid va prelua o parte dintre elementele estetice care pot fi găsite pe Octavia. Atât farurile, cât și stopurile vor fi disponibile în versiuni cu LED-uri, în timp ce numele mărcii va fi inscripționat pe spate în locul clasicului logo.

Habitaclul, la fel va suferi o serie de transformări, multe dintre care urmând să fie inspirate de cele disponibile tot pe noua generație Octavia. Cu toate acestea, cehii nu vor exagera cu elementele moderne, Rapid urmând să fie poziționat în continuare ca un model de buget.

Conform unor surse apropiate companiei, noua generație Rapid va fi prezentată până la finalul anului curent.

NICIUN COMENTARIU