Anul 2016 este anul în care VW Golf GTI marchează 40 de ani de la primul model cu tentă sport din gama Golf. Iar cu această ocazie, Golf-ul GTI primeşte o nouă ediţie limitată, Clubsport Edition 40.

Pe numele complet VW Golf GTI Clubsport Edition 40 îşi au reşedinţa cel puţin 265 de cai putere, extraşi din unitatea de 2.0 litri turbo, iar pentru o repriză de 10 secunde numărul acestora poate creşte până la 286 CP graţie generosului overboost. De ce numai zece secunde? Pentru că, nu ai nevoie de puterea maximă chiar tot timpul şi oricum, aceşti CP îi atingi doar în turaţii maxime, deci ai un plus la fiabilitate.

Motorul EA888 şi transmisia DSG fac posibilă accelerarea de la zero la prima sută în 6.3 secunde, iar viteza maximă atinsă se ridică la 250 km/h. Toate aceste experienţe le poţi trăi stând la volan şi apreciind interiorul personalizat după bunul plac, de unde nu lipsesc scaunele sport, trimuri speciale şi inscripţiile cu ediţia limitată.

Un neajuns al acestui model ar fi faptul că ediţia a fost limitată numai pentru Marea Britanie şi numai la 1.000 de unităţi, de altfel, toate au şi fost vândute deja!

VW_Golf_GTI_Edition40_01 VW_Golf_GTI_Edition40_02 VW_Golf_GTI_Edition40_03 VW_Golf_GTI_Edition40_04 VW_Golf_GTI_Edition40_05 VW_Golf_GTI_Edition40_06 VW_Golf_GTI_Edition40_08 VW_Golf_GTI_Edition40_09 VW_Golf_GTI_Edition40_10 VW_Golf_GTI_Edition40_11 VW_Golf_GTI_Edition40_13 VW_Golf_GTI_Edition40_15 VW_Golf_GTI_Edition40_16 VW_Golf_GTI_Edition40_17 VW_Golf_GTI_Edition40_18 VW_Golf_GTI_Edition40_19 VW_Golf_GTI_Edition40_22 VW_Golf_GTI_Edition40_23 VW_Golf_GTI_Edition40_28 VW_Golf_GTI_Edition40_29 VW_Golf_GTI_Edition40_30 VW_Golf_GTI_Edition40_31 VW_Golf_GTI_Edition40_32 VW_Golf_GTI_Edition40_35 VW_Golf_GTI_Edition40_36

NICIUN COMENTARIU