După Nissan și Honda, Toyota s-a pus pe treacă cu readus la viață modele legendare din anii trecuți. Primul a fost coupeul GT86, urmat de Supra, recent lansată și, iată că circulă noi zvonuri cu privire la un alt model, MR2.

Nissan se bucură de succesul lui GT-R ani de zile la rând, Honda a relansat sportcarul NSX și pare că o duc bine cu vânzările, Toyota are noua Supra, dar ceva îmi spune că nu e suficient, așa că s-au gândit un pic japonezii și au decis că și MR2 merită încă o șansă. Ca și în cazul lui GT86, mașina ar putea împărți platforma și o bună parte din componente cu Subaru.

Parteneriatul cu BMW le-a adus un nou model, acces la tehnologii performante, motorizări turbo de ultimă generație, dar și un vagon de critici. Plus că potrivit tradiției, MR2 era un sportcar compact cu motorul amplasat central, iar cei de la BMW nu au astfel de mașini.

Nici Subaru nu le are, însă împreună ar putea da naștere unei mașini spectaculoase. Se zvonește că GT86 ar urma să primească un motor de volum mai mare, iar asta înseamnă că japonezii vor face loc pentru o sportivă cu un propulsor mai mic, dar care să fie asistat și de motoare electrice pentru un total de circa 300 de cai putere.

Unitatea de 1.6 litri turbo ar putea fi o opțiune în acest caz și cum tendința de hibridizare este în continuă ascensiune, o asemenea combinație nu este deloc imposibilă, în special pentru Toyota, care are suficientă experiență în construcția mașinilor hybrid.

NICIUN COMENTARIU