Un exemplar al monstruosului Jeep Gladiator Rubicon a fost supus unui tuning nemilos de către o companie de profil din SUA. Off-roader-ul a primit jante de 13 inch, care s-ar potrivi mai bine, să zicem, unui Hyundai Getz!

La baza acestui proiect de tuning, cât se poate de straniu, stă un Rubicon Launch Edition, asamblat într-un număr de doar 4.190 de exemplare. Acesta a fost „înfrumusețat” cu un eleron gigantic, și cu un număr imens de LED-uri încorporate în barele de protecție, fixate pe capotă, parbriz, acoperiș, aripi și benă. Acum, acesta lumiază exact ca un pom de Crăciun, iar internauții de pe rețelele sociale nu au apreciat acest tip de tuning și au luat în derâdere modificările aduse.

Cu toate acestea, cum am scris și mai sus, cea mai neobișnuită și stranie modificare o găsim la nivelul roților. Acolo unde observăm un set de jante cromate cu diametrul de 13 inch marca Dayton, încălțate cu anvelope cu dimensiunea 155/80!

Cum arată acest off-roader în mișcare urmăriți în materialul video de mai jos!

NICIUN COMENTARIU