Încălzim sau nu, uleiul în cutia de viteze

Am pus în discuție un subiect similar, legat de încălzirea motorului în anotimpul rece. A fost larg discutat, dezbătut, cu păreri pro și contra, dar cumva a devenit clar, cât și cum trebuie încălzit. Dar cum rămâne cu transmisia?

Cu motorul, ziceam mai sus, ne-am clarificat. Este bine să îl încălzești măcar două minute, stând pe loc, după care începi deplasarea, dar numai în turații joase, până ”se acomodează” cu temperaturile scăzute. Faci asta pentru ca uleiul vâscos și rece, să se încălzească, devenind mai lichid pentru a asigura o protecție mai bună a pieselor aflate în angrenaj și a reduce gradul de fricțiune.

Dar cum rămâne cu transmisia? Cutia de viteze? Unii dimineața, preferă să treacă prin toate treptele de la 1 la 5 sau la 6, dacă e cutie de viteze mecanică, sau din P în 1. Dar ce faci dacă ai numai P, R, N și D? Și, cel mai important, o încălzim? Cum?

Răspunsul începe cu un DA sigur. Iar motive pentru asta sunt chiar mai multe decât în cazul motorului! Același ulei rece și îngroșat este principala cauză, pentru care au de suferit pompa de ulei, hidrotransformatorul (convertizorul de cuplu), supapele cu electromagnet (solenoid) și multe altele.

Nu mai vorbim de temperaturile cu minus, când uleiul este foarte greu de mișcat prin toate canalele. Și ce faci? aștepți până transferi temperatura motorului către cutie? Nu.

Nu ai cum să încălzești cutia de viteze stând pe loc, adică o faci, dar foarte puțin, cel mai sigur se face din mers. Asta însă nu înseamnă că trebuie neglijată încălzirea în parcare, pentru a aduce uleiul din transmisie, de la un nivel de 100 de ori mai vâscos peste normă, la măcar de 10 ori. Iar asta se întâmplă când temperatura ajunge la minim 30 de grade.

Să nu vă sperie cifra, nu este echivalentă cu așteptarea în parcare de până la o oră. Cutia de viteze este și un generator puternic de căldură, iar în funcție de randamentul hidrotransformatorului, (raportul adimensional dintre lucrul mecanic util și lucrul mecanic consumat se numește randament), în lucrul cu motorul și îndeosebi la oprire/încetinirea cu motorul, acesta poate contribui semnificativ la încălzirea transmisiei.

Mișcarea înseamnă viață. Viață bună și pentru cutie!

Până la oprirea definitivă, toată energia motorului va fi transformată în căldură. Totodată și căldura motorului, este preluată de unele părți componente ale transmisiei. Iar dacă circuitul de răcire al motorului, are legătură și cu cutia de viteze, atunci lichidul încălzit va ajuta la grăbirea acestui proces, doar că, un pic mai târziu…

Principala sursă de încălzire a cutiei, rămâne totuși convertizorul de cuplu (hidrotransformatorul), celelalte două, lichidul de răcire și temperatura exterioară a corpului motor sunt picături în mare.

Nimic mai simplu da? Pornești în Drive și tot cauți să încetinești undeva pentru a încălzi cutia! Ei, uite că nu e chiar așa. Există o formulă de calcul prin care se poate aprecia cu aproximație timpul de încălzire al unei transmisii în care sunt în mediu 8 litri de ulei.

Arată cam așa. t=(m*c*ΔT)/W
Și am putea în continuare explica fiecare termen, cifră și indicator, dar mai ușor este să facem un rezumat scurt. Pentru a încălzi cei opt litri de ulei, utilizând circa 3-8 kw de putere, ai motorului, rezultați din energia cinetică la încetinire și care vor încălzi hidrotransformatorul, generând o anumită presiune și luând în calcul totodată pierderile de căldură prin diferite părți componente metalice, specialiștii au ajuns la concluzia că pentru a atinge un minim de 30 de grade pentru ulei, este nevoie de circa 90 de secunde de ”proceduri”.

Însă, având în vedere pierderile ulterioare, acest timp se poate mări de circa două trei ori.

În concluzie, cam 3-4 minute de lucru cu transmisia, ar trebui să ajungă pentru a aduce uleiul la o temperatură cât de cât optimă de lucru. Adăugați aici și încălzirea motorului, în parcare, înainte de a porni și puteți înțelege cam cât timp, trebuie să conduceți cu porniri moderate de la semafor, fără roți aruncate în derapaj și turații motor înalte.

Regimul Drive, circa 1000 de turații și frânarea cu motorul sunt cele trei condiții de îndeplinit pentru a grăbi încălzirea uleiului din transmisie și astfel să protejezi timp îndelungat cutia de viteze.

Iată și câteva ”reguli” sau sfaturi de care să te ferești:
– Plimbatul în regimurile R-N-D cu pauze de câte 15-20 de scunde în fiecare regim nu doar că nu te ajută la nimic, dar pot face și mai rău. Fiecare trecere prin regimuri diferite, supune cutia la sarcini mai mari, generând creșterea presiunii uleiului. Iar dacă faci asta rapid din una-n-alta…e și mai rău.

– Turații înalte. Din nou periculos. Crește presiunea uleiului care acționează pe unele componente, iar dacă acesta este vâscos…vă dați seama deja, pompa de ulei nu va fi chiar încântată și nici solenoizii.

-Încălzirea îndelungată a motorului? Nici asta nu e bună. Nu vă aduce decât carburant ars în zadar, care nu generează temperaturi optime pentru cutia de viteze. De ce? De-atâta!

Cel mai eficient este să conduci moderat, să lași convertizorul să lucreze pentru oprirea motorului și mașinii și astfel să ridice gradele Celsius în ulei și un cutie.

NICIUN COMENTARIU