Toamna își intră în drepturi iar timpul ploios este tot mai frecvent. Vremea tomnatică totuși nu presupune doar haine mai groase dar și o altă manieră de condus mașina, una mai precaută mai ales pe carosabil umed.

Acvaplanarea
O pernă de apă periculoasă se formează sub anvelopă atunci când banda de rulare nu poate elimina toată apa dintre pneu şi şosea. Acest lucru face ca cauciucurile să-şi piardă aderenţa şi direcţia, iar şoferul riscă să piardă controlul asupra vehiculului. 

Verificarea stării anvelopelor şi a presiunii este vitală
Starea anvelopelor este cel mai important factor în prevenirea acvaplanării. În cazul în care anvelopa este uzată, canelurile sale nu vor reuși să îndepărteze suficientă apă.

Pe lângă starea anvelopelor, presiunea, la fel este un lucru semnificativ. Dacă presiunea din anvelope este prea scăzută, este posibil să nu îşi păstreze forma în timpul contactului cu apa. Acest lucru va face maşina mai vulnerabilă la acvaplanare.

Evitarea depăşirilor şi a cantităţilor mari de apă de pe asfalt
La fel de importantă ca starea anvelopelor este şi maniera de condus. În această ordine de idei este insistent recomandată reducerea vitezei dacă ne deplasăm pe timp de ploaie.

Reducerea semnificativă a vitezei este necesară în timpul contactului cu bălţile de pe şosea. Ori de câte ori este posibil, şoferii ar trebui să încerce să evite contactul cu acestea. Plus la asta, dacă este să ne amintim despre starea drumurilor din țara noastră, o simplă baltă poate ascunde o gaură adâncă în asfalt care ne va da mari bătăi de cap, sau cel puțin va influența semnificativ starea suspensiei.

De asemenea, depăşirea nu este recomandată în zilele cu ploaie. Şansele de acvaplanare cresc atunci când şoferul decide să schimbe brusc banda de rulare.

NICIUN COMENTARIU