Industria constructoare de mașini se dezvoltă cu pași gigantici, iar vehiculele electrice care acum 5 ani erau privite sceptic, acum sunt dezvoltate practic de toți constructorii de mașini. Dar v-ați întrebat vreodată câți bani ar putea să vă economisească un EV?

Să răspundă la această întrebare, dealtfel suficient de actuală, s-a apucat bloggerul american Jason Fenske, producătorul canalului de Youtube, Engineering Explained. Tânărul a calculat că o alimentare completă a unei Tesla Model 3 îl costă puțin peste nouă dolari.

Dacă acesta ar opta pentru o Alfa Giulia Quadrifoglio, un vehicul cu practic aceleași performanțe dinamice și din aceeași clasă dar care folosește un motor tradițional, nota de plată pentru un rezevor plin ar fi de aproape 46 de dolari.

La 1.000 de mile sau circa 1.610 kilometri parcurși în fiecare lună, suma cheltuită pentru carburant se ridică la 30 de dolari pentru Tesla Model 3 și 150 de dolari pentru Giulia Quadrifoglio!

Însă diferența de preț este și mai sesizabilă în cazul în care calculul se întinde pe o perioadă de 365 de zile. Într-un an, Model 3 Performance va fi alimentat într-o sumă totală de 363 de dolari, pe când costurile cu Alfa Giulia Quadrifoglio ajung la 1.800 de dolari.

Astfel ajungem la concluzia că, vehiculele electrice sunt mult mai econome și eficiente, respectiv acestea reprezintă alegerea ideală pentru procurarea unui automobil nou. Desigur vorbim despre țările dezvoltate în care stațiile de alimentare pentru EV-uri se regăsesc într-un număr egaș cu cel al benzinăriilor.

O descriere mai desfășurată a experimentului și calculelor efectuate de Jason Fenske vedeți în video care urmează.

NICIUN COMENTARIU